aripile acestei inimi s-au făcut un burete de sânge,
peste el va trece buldozerul (sau orice cuvânt al indiferenţei industriale)
şi-l va stoarce
până la sfârşitul zilelor îl va face blânda pulbere ce pluteşte,
mai uşoară decât aerul,
în raza smintită a soarelui.
nu va trăda nimic din această visătoare plutire aspra atingere a zilelor,
cruda candoare a limbii de foc ce străjuieşte porţile impenetrabilului adevăr.
Se strânge acum sângele într-o vorbă ciudată, arsă de tot.
Izvorul cel negru curge întruna, fluturii albi se adună şi beau,
povestea lor zboară cu ei, în locul aripilor, cuvinte.
e nevoie de ape adânci, luminate de soarele rece, acolo, doar, zboară aceste aripi.