viața mea este o colecție de banalități
de praf așezat pe cuvinte.
oricât aș încerca, nu ies decât niște gânduri gri.
(m-am trezit devreme, am plecat de acasă, m-am întors,
de fapt ziua a fost pierdută complet, ca și celelalte)
așa că ce pot eu să spun,
cum pot eu să descriu micul gol care-mi stă în capul pieptului
cum mă absoarbe el în fiecare zi, mica mea gaură neagră la purtător,
în care mă prăbușesc senin.
cum să descriu vidul,
nimicul,
zeroul,
absența?
ce imagine ar putea transmite suficient de fidel
această cădere tăcută în care m-am transformat cu totul?