Noile mitologii

Dacă nu aţi citit vechile mitologii, puteţi începe şi cu cele noi, că nu cred să se supere autorul celor dintâi, Roland Barthes. Mitologiile lui Barthes au fost publicate în 1957 de Editura Seuil şi au însemnat o adevărată lovitură pentru un public învăţat să primească de la intelectualii săi exclusiv sublim pe pâine. Barthes a avut nervul să coboare din aerul tare şi sec al înălţimii ideilor ca să înfrunte capetele hidrei cunoscute îndeobşte sub numele de realitate imediată. Subiectele pe care le-a extras din neantul vulgarităţii au fost, printre altele, meciurile de catch, detergenţii Persil şi Omo, reţetele de pui de potârniche împănaţi cu cireşe şi altele asemenea. Aşa tupeu nu se mai pomenise în deceniul al şaselea, aflat, cu inocenţa lui, la o neînchipuită distanţă faţă de lumea noastră postumană, sastisită şi cinică. Oricât de mare ar fi distanţa, însă, după 50 de ani de la apariţia originalelor, nişte vedete din lumea literelor franţuzeşti au pus mână de la mână şi au trântit o mândreţe de volum colectiv, cu două direcţii: una reverenţioasă spre mitologiile lui Barthes şi alta alertă şi ironică, spre prezent. Cele mai multe din numele semnatarilor trebuie că vă sunt cunoscute deja: Frederic Beigbeder, Pascal Bruckner, Georges Vigarello, Marc Auge, poate şi cel al Catherinei Millet. Sunt, desigur, mai mulţi de-atât, dar nu-i mai înşir. Fiecare „mitologie” contemporană este analizată într-o păginuţă, două, condensat şi la obiect, într-o sarabandă a expresiilor memorabile. „Acest individ este un simptom în sine” ( Pierre Assouline despre Michel Houllebecq); „După ce Dumnezeu a murit, omul s-a crezut pierdut; din fericire, datorită ghidării prin satelit, el şi-a putut regăsi drumul” ( Frederic Beigbeder despre GPS); „Zgârcenia lui Grandet năşind ultrastângismul în agonie sub formă de liberalism caritabil” ( Patrick Besson despre Ziarele gratuite); „Sub stringul ştoarfei se ascunde întotdeauna o inimă care bate.” (Pascal Bruckner despre Noua Evă); „Otrava ne făcea euforici, iar sănătatea ne întristează.” ( Boris Cyrulnik despre Plasturele antifumat). Ar mai fi, desigur, multe de citat dar mă opresc aici. Să mai spun doar că am descoperit amuzat relaţia de reciprocitate inegală dintre Franţa şi România, în Declinismul lui Aude Lancelin, unde patria noastră balcanică şi mioritică este văzută ca destin negativ al Franţei, la schimb cu visul nostru de mici parizieni. În sfârşit, o menţionare specială a SMS-ului semnat de Didier Jacob, memorabil pentru imaginea lui Proust încercând să trimită printr-un sms una din legendarele lui fraze stufoase şi primind avertismente că va fi supus unor costuri suplimentare, deoarece mesajul nu va putea fi transmis decât pe fragmente. Noile Mitologii, publicate la noi de Editura Art sunt, pe scurt spus, o încântare. De cumpărat şi de citit acasă, pe îndelete.

One response to this post.

  1. Buna, imi place foarte mult cum scrii.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: