Omide

Omide ( cu accent pe e) a fost primul emigrant de pe strada noastră,
a plecat imediat după 90 în Franţa şi-o vreme n-am mai auzit nimic de el
aproape că-l uitasem când a reapărut voios, cu figura lui de dansator disco,
partea tare era că venise însoţit de o doamnă care putea să ne fie bunică,
ridată şi scofâlcită, dar măritată – cu Omide, au trecut pe stradă ţinându-se tandru de mână,
ea zâmbind, el încordat ca un arc, urmărindu-ne gesturile, nedumeririle, ca un vânător de vrăbii,
ne-am purtat exemplar, el a promis că dă de băut, pentru că trecuse examenul am bănuit noi,
dar nu a mai dat nimic, dimpotrivă, a primit, cu nobleţea celui care se sacrifică,
pasămite în anii exilului căpătase o boală franţuzească numită avariţie, dar noi ne-am bucurat,
Omide era o legendă vie, faptele lui se transformaseră demult în poveste, încă de pe vremea când
părea plecat pentru totdeauna.
I se spunea Omide după un personaj de desene animate dar şi pentru că distracţia băieţilor mai mari
de pe strada noastră era să-l pună să se târască prin praful încins, fără să se ajute de mâini, ca o omidă umană, iar el, de nevoie, se executa fără crâcnire spre hazul nebun al spectatorilor.
se târa sub soarele alb al interminabilelor zile de vară, transpirat, cu o privire care cerşea milă
şi promitea răzbunare, se zvârcolea imitând o târâtoare, minute la rând, până când
publicul atotputernic îi striga: bă, tâmpitule, schimbă numărul că se plictisesc spectatorii,
la care Omide începea să cerşească îndurare, Hai mă băieţi, zicea el, nu mai pot, e târziu, trebuie să merg acasă, dar ei, neîndurători, îi mai trăgeau şi câte-un şut în cur pentru îndrăzneală
ţin minte şi acum norişorul de praf alb care exploda la fundul lui Omide odată cu şutul,
aşa că bietul saltimbanc schimba numărul şi începea să facă tumbe, tumbe, tumbe, până când
publicul plictisit îl abandona pe artist pentru o bere băută la umbra unui plop uriaş,
iar el se ţinea după ei ca un căţeluş
odată, când era Omide mai mic, l-au minţit ăştia mai mari, Chioru, Dan Marina şi Miricanu, i-au spus
că ce vede el alb în faţa curţii lui este o fantomă, se înserase şi nu se distingea prea bine, era de fapt un cearşaf pus la uscat pe care îl mişca vântul
ei bine, Omide a stat departe de casă, îngrozit de presupusa fantomă, până a venit după el
cineva, bunică-sa parcă, speriată ca nu mai vine copilul acasă. el a răcnit ca din gură de şarpe că nu vrea să moară, şi n-a murit: dar cine ştie?
Acum Omide vorbeşte cu accent franţuzesc şi conduce un Citroen C5 argintiu
Vine acasă vara în vacanţă, fără bătrânica aceea care poate a murit, sigur nu se ştie,
nimeni nu a avut curaj să îl întrebe,
În fiecare seară apare pe stradă, cu espadrilele lui roşii exagerat de mari, se apropie, ne salută
şi întreabă: care dai o bere? apoi ne povesteşte din Franţa, până când vreunul din ăia care în copilărie îi
făceau program artistic
îi spune: du-te, bă, dracului de pârlit!

4 responses to this post.

  1. Posted by Anda on 23/02/2010 at 20:05

    Da, imi place.

    Răspunde

  2. Posted by hazzo on 23/02/2010 at 21:19

    🙂 e bine

    Răspunde

  3. Posted by vrăji on 26/02/2010 at 14:02

    pot vizualiza norishoru de praf alb kre iese din curu lu omide la shut..minunat scrii.amin

    Răspunde

  4. Posted by Flori Iuhas on 12/04/2010 at 19:04

    ce exotic si autohton personajul…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: