Cum să liniștești un copil

În nefericitul meu caz, rețeta a funcționat. Nu știu dacă e valabilă și pentru alți copii, dar îmi fac datoria să vă povestesc.
Unul din obiceiurile banale ale copilăriei mele era să mă arunc în fața mașinilor care treceau pe stradă. Nu aveam tendințe suicidare precoce, pur și simplu îmi plăcea adrenalina. Râdeam cu lacrimi când vedeam șoferii îngroziți, albi la față, tremurând ca niște frunze în vânt. Părinții mei au încercat să-mi scoată gărgăunii din cap, fără succes. Din fericire, nu m-a lovit nici o mașină.
Alta distractie era sa beau din rigola, cu un tuberman lung, apa scursa de pe masinile spalate pe strada de vecinii mei. Nu mai tin minte ce gust avea apa aia, cert este ca o beam cu pofta maxima, spre disperarea parintilor meu, care nu aveau ce sa-mi faca.
Alta distractie era sa arunc in focul de frunze uscate al vecinelor harnice cartuse de-alea mici, pe care mesterii le foloseau la impuscatul cuielor in perete. Aveam un prieten care-mi aducea asa ceva de la taica-su. Era o minunatie sa le vad pe gospodine panicate, alergand de-a lungul si de-a latul strazii, in timp ce jarul se imprastia zgomotos si inexplicabil.
Alta distractie de-a mea era sa-mi sperii tovarasii de joaca inventand tot felul de povesti de groaza, cu pasari uriase care fura copiii, cu talhari fara fatza si cu serpi inaripati. Nu o singura data au batut in poarta alor mei parintii revoltati ca odraslele li s-au intors acasa plangand in hohote si ca nu mai vor sa iasa de sub pat.
Toate astea se petreceau inainte sa merg la scoala.
Ai mei nu aveau leac, se resemnasera.
Pana in ziua in care s-a stabilit ca am nevoie de ochelari.
Mi-au cumparat unii de fraier, de-aia cu rama groasa, cum are Woody in fotografie.
Am fost avertizat ca, daca ii sparg, e posibil sa-mi intre aschii in ochi si ca am sa orbesc.
Din acel moment, am devenit cel mai linistit si melancolic baietel. Nu m-am mai aruncat in fata masinii, evident de teama ca treaba asta mi-ar putea sparge ochelarii. N-am mai batut mingea, n-am mai jucat noua pietre, nu am mai jucat lapte-gros, nimic.
Pe lume ramasesem eu si prechea mea de ochelari cu rama groasa.
Parintii mei au sarbatorit transformarea neasteptata a copilului lor.
Povestea ochelarilor a devenit faimoasa la noi in cartier. Cei mai obraznici copii s-au trezit cu ochelari ca ai mei pe figura.
Port pana astazi ochelari cu rama groasa. Stiu ca ma dezavantajeaza enorm, dar nu am ce face. Fara ochelari, devin altul. Si nu vreau sa ranesc pe nimeni.

5 responses to this post.

  1. deci asta e clar goanga. de cand porti tu okelari?? dreaq ca numa yves saint laurent nu erai…

    Răspunde

  2. Posted by Alexa on 17/09/2010 at 01:13

    iuhuuu, incepi sa publici texte de pe batranu` yahoo360. continua, continua😉

    Răspunde

  3. Posted by m on 20/09/2010 at 20:32

    excelent, bătrâne, excelent. i l-am citit şi pisicuţei noastre, Ferdina, şi s-a cuminţit mintenaş. altfel nu mai stăm la discuţii, îi luăm ochelari de şoarece de bibliotecă🙂

    Răspunde

  4. Posted by hazzo on 21/09/2010 at 08:28

    yves saint laurent? cine e figurantu asta?

    da, alexa, mi reciclez si eu🙂

    Ferdina, pisi, behave!

    Răspunde

  5. hei! plăcută reîntâlnire cu bătrânul …jazzo!:)
    subscriu.
    mai reciclează!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: