cu fălcile mele puternice sfărâm orele şi oamenii,
totul devine făină din care pot să fac pâine amară,
deşi prefer s-o arunc în gunoi cu dispreţ,
râd semeţ şi calc pământul fără să-mi pese,
ca un rege mă ating de leproşi,
sunt rece,
sunt rece, prăbuşit în propria mea perfecţiune,
sunt singur.
doar noaptea, când ochii mei dorm înveliţi de beznă,
lacrimile urcă la suprafaţă
şi se revarsă discret,
de parcă înăuntrul meu ar fi închis un izvor sărat şi cald,
un copil abandonat
de care îmi este ruşine

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: