Tot din librărie: micuţa norvegiană

O să spuneţi că-s nebun şi s-ar putea să aveţi dreptate. Nu şi în acest caz, însă. Dintre zecile de ciudaţi care se perindă prin librărie, azi, până la această oră ( 15.00) s-a remarcat cu brio micuţa norvegiană. Aşa a început povestea ei: aveţi un dicţionar român- norvegian? Avem, desigur! şi am condus-o la raftul cu pricina. S-a uitat rapid peste dicţionare, apoi m-a întrebat: dar ghid de călătorie Norvegia, aveţi? Bineînţeles, poftiţi! Avem de două feluri. Luaţi loc pe fotoliu şi comparaţi-le, nu vă grăbeşte nimeni. Mulţumesc, spune doamna. Se fixează comod în fotoliu şi se apucă de comparat. Oftează, calculează, mormăie. Se ridică şi îmi înapoiază ghidurile. Nu iau nici unul din ele, pentru că nici nu am nevoie, de fapt. A, în regulă, foarte frumos, zic eu zâmbind şi duc volumele la raft. Micuţa norvegiană mai dă o tură prin librărie şi se opreşte entuziastă lângă un ghid de conversaţie italian- român. Îl iau pe ăsta, spune triumfătoare. Bună alegere, îi zic şi eu în lipsa altei replici. Dar muzică clasică aveţi? Avem. Doriţi ceva anume? A, nu, aş vrea şi eu pe un cd făcut la calculator. Să fie din asta care se aude acum în magazin. Ăsta e jazz. A, jazzul nu-mi place! Păcat. De fapt, eu ascult muzică de orice fel, numai bună să fie. Excelent. Ascult manele, de exemplu. Bravo! M-am uitat mai atent la ea. De sub ochelarii negri îi răsar sprâncenele stranii, desenate cu creionul chimic. Figură de copil cu retard mintal. Buze rujate intens. Păr lung, prins în coadă, coborât pe umărul drept. De exemplu, îşi continuă micuţa norvegiană expozeul, am ascultat toate melodiile lui Carmen Şerban şi mi-au plăcut numai vreo două din ele. E ţigancă şi ea. Nu mai ai loc de ţiganii ăştia. Tonul i se înăspreşte. O să merg în Norvegia la o prietenă de-a mea. Foarte norocoasă fata asta. Prost să fii, noroc să ai. S-a dus la plajă, a dat peste el acolo şi a luat-o de nevastă, acum e mare doamnă. Şi e o analfabetă. Cum s-o fi descurcând? S-a învăţat acolo, conduce maşina. Dar eu dacă n-am noroc, ce să fac? Cine mă primeşte pe mine aşa? Şi-mi arată degetele estropiate de la mâna dreaptă, apoi şi şi de la mâna stângă. Opa, îmi spun, începe circul ororilor! Păzea! M-am curentat la serviciu, că am pus mâna pe bara de curent. Curentul a intrat pe aici şi a ieşit pe aici. Nu trebuie să-mi arătaţi! sar ca ars când văd că-şi saltă rochiţa. Prea tarziu. Undeva sus, pe piciorul grăsuţ, se vede o cicatrice. Pe-aici a ieşit curentul. Sunt dezarmat, totul s-a petrecut prea repede. Din cauza asta am probleme şi cu ochii, continuă ea. Îşi scoate ochelarii şi-mi arată. Are ochii albaştri, tulburi în mod ciudat. Cu ăsta nu văd deloc şi cu ăsta foarte puţin. Cine mă ia pe mine aşa? Un gând grijuliu îmi spune: vezi să nu se fi rănit şi în locuri mai ascunse. Din fericire, micuţa norvegiană sare la altă problemă. E plin de prostituate la plajă! N-ai loc de ele. Şi eu sunt prostituată. No shit! Dar e foarte greu, preţurile sunt foarte mici. Până să-i spun că prefer să nu aud detalii, îmi prezintă mercurialul în amănut: oral, anal, total, cu sau fără prezervativ. Răsuflu uşurat că nu mai e nimeni în librărie. Monologul continuă furtunos: dacă ceri mai mult îţi spune clientul că eşti nebună. Păi, cer minorele alea 30 de lei, tu cum ceri 50? La cât e de însufleţit expozeul, încep să mă tem că o să se rătăcească în detalii. Dacă apare vreun client în librărie o să creadă că am pus cărţi în raft de faţadă. Da, zic eu cu înţelepciune, viaţa e aşa cum e. Vă mai arăt vreo carte? A, nu, zice micuţa. Doar cd-ul ăla cu muzică clasică. Mai treceţi, poate se rezolvă ceva. Dar să fie muzică frumoasă, da? La revedere!